Masinile electrice fac deja California mai sanatoasa!

Dintr-un stat plin de probleme de poluare, California devine deja mai sanatoasa datorita patrunderii pe piata a masinilor electrice, care au dus la un aer mai curat in zonele in care masinile electrice sunt mai raspandite, potrivit unui studiu recent. Studiul a fost...

Uber va pune la dispozitia soferilor sai 25.000 de masini electrice prin parteneriatul cu Hertz

Uber a confirmat extinderea parteneriatului sau cu firma de inchiriere, vanzare si car sharing Hertz, care va pune la dispozitia retelei sale de soferi din intreaga Europa pana la 25.000 de masini electrice, pana in 2025. Cele doua companii au colaborat deja pe piata...

Cum vor contribui bateriile vechi la alimentarea vehiculelor electrice de maine?

Reciclarea bateriilor litiu-ion ia avant, datorita unor companii precum Redwood Materials si ar putea contribui la tranzitia catre energia regenerabila. Pentru Redwood Materials, randurile de cutii de carton din parcarea pietruita reprezinta atat trecutul, cat si...

Vanzarile de vehicule electrice accelereaza catre cifre record in Noua Zeelanda

Constientizarea problemelor de mediu si subventiile sustinute de guvernul din Noua Zeelanda au contribuit la crestere, in timp ce achizitiile australiene raman pe loc. Constientizarea tot mai mare a crizei climatice, preturile in crestere la petrol si o schema...

Elvetia ar putea interzice utilizarea vehiculelor electrice in timpul crizei energetice

Oficialii elvetieni se pregatesc pentru o criza energetica in iarna aceasta, punand la cale in acelasi timp modalitati de a preveni intreruperile in furnizarea de energie. Elvetia ar putea interzice utilizarea neesentiala a vehiculelor electrice in aceasta iarna,...

Guvernul de la Londra a devenit ținta reproșurilor constructorilor de automobile după ce a anunțat că, începând din 2018, va corela impozitarea mașinilor diesel cu nivelul de emisii înregistrat în condiții reale de condus în cadrul unui standard de testare denumit RDE – Real Driving Emission Standard.

Noua schemă de taxare ii surprinde pe producători

Anunțul britanicilor i-a luat prin suprindere pe producători în contextul în care vânzările de motoare diesel din Marea Britanie au scăzut deja în octombrie cu peste 500.000 de unități față de aceeași perioadă a anului 2016. Aceștia sperau că guvernul britanic va impune taxe ridicate pentru motoarele diesel mai vechi pentru a-i stimula pe clienți să-și înlocuiască mașinile vechi cu unele dotate cu motoare diesel moderne și mai puțin poluante.

Asociația britanică a producătorilor de automobile (SMMT) s-a arătat nemulțumită de adoptarea noii scheme de taxare. Într-un comunicat de presă, reprezentanții SMMT au precizat: “Este nerealist să credem că putem să accelerăm dezvoltarea noii generații de motoare diesel în doar 4 luni când este nevoie de ani de zile pentru dezvoltarea unor asemenea tehnologii.”

Care este poziția guvernului britanic?

Mai întâi, producătorii de automobile trebuie să demonstreze că noile motoare diesel au același nivel de emisii pe drum ca și cel înregistrat în laboratorul de testare. Evident că anunțul nu le-a picat deloc bine constructorilor pentru că, desi noul ciclu de testare european WLTP va fi mai apropiat de condițiile reale de condus, este foarte puțin probabil ca cifrele obținute în laborator să fie identice sau măcar apropiate de cele înregistrate în condiții reale de exploatare. Practic, standardul RDE este un nivel mai restrictiv decât noul standard WLTP care se aplică în Europa.

Începând din aprilie 2018, cei care cumpără un model dotat cu motor diesel în Marea Britanie, vor fi obligați să plătească o taxă mai mare la momentul achiziției dacă mașina lor nu se încadrează în standardele de emisii în condiții reale de condus (RDE). Este posibil ca această măsură să avantajeze clar vânzarea de motoare pe benzină. Asta nu ar fi neapărat un lucru rău dacă producătorii nu ar avea încă nevoie disperată de motoare diesel pentru a atinge țintele de emisii impuse pentru gazele cu efect de seră (dioxidul de carbon – CO2).

Emisii prea mari de oxizi de azot pentru motoarele diesel

Deși au emisii scăzute de CO2 comparativ cu cele pe benzină, motoarele diesel au o problemă gravă: emisiile mari de oxizi de azot (NOx) asupra cărora autoritățile europene au închis ochii până la izbucnirea scandalului motoarelor diesel Volkswagen în SUA. Oxizii de azot sunt gaze reactive, care conțin azot și oxigen în cantităţi variabile și care pot afecta căile respiratorii și provoca afecțiuni pulmonare grave. Autoritățile de la Londra au decis să adopte o poziție similară celor din SUA și să combată agresiv emisiile de oxizi de azot produse de automobile. Chiar dacă producătorii se tem că mărirea taxei le va afecta vânzările de modele diesel, guvernul de la Londra susține că procentul de creștere va fi unul redus și că impactul acestei măsuri nu ar fi unul major. Conform unui calcul realizat de Automotive News Europe cu ajutorul unui analist din Suedia, taxa pentru un Land Rover Discovery Sport cu motor diesel de 180 de cai putere ar putea crește de la 200 de lire la 500 de lire. Pentru motoare mai mici, taxa va crește mult mai puțin, în medie cu aproximativ 40 de lire sterline.

Poziția britanicilor pare să confirme faptul că Marea Britanie va continua să aplice regulamentele privind emisiile poluante ale UE în pofida Brexitului care se va concretiza probabil în Martie 2019.